TOȚI AVEM NEVOIE DE PSIHOLOG. CHIAR ȘI COPIII! – partea a 2-a


Un psiholog pentru copii

Tristețe, agresivitate, somn agitat, absența capacității de concentrare, lipsa poftei de joacă, probleme de alimentație, activism motor exagerat… În general, aceste semne alarmează orice părinte, dar puțini sunt cei care se gândesc că pot afla rezolvarea problemelor cu ajutorul unui psiholog, și nu cu cel al unui medic generalist. În cazul copiilor, atunci când le sunt afectate funcțiile lor de bază – funcția de joc și cea de relaționare cu ceilalți – cel la care ar trebui să apelăm prima dată este psihologul.

Părinții acceptă foarte greu faptul că micuțul are probleme de ordin psihic sau emoțional și că sursa problemelor ar putea fi chiar relația defectuoasă între ei și copil. Pe lângă simptomele psihice, problemele micuților pot avea și simptome fiziologice, cum ar fi: disfuncțiile ritmului de veghe-somn, incontinența urinară, astmul, tusea seacă, durerile de cap etc.

Când copilul tău are probleme, lucrurile sunt evidente pentru tine, dar nu neapărat și pentru el. Așa că, odată ce ai realizat că are nevoie de un psiholog, indiferent că micuțul are 5 sau 15 ani, trebuie să-i prezinți și lui situația așa cum este ea în realitate. Nu-i spune povești, nu-l păcăli că mergeți la plimbare sau vizitați pe cineva. Și mai ales nu-l amenința cu psihologul, ca și cum acesta ar fi un bau-bau. Sau, așa cum am auzit la o clientă, nu încercați să-i reproșați copilului că nu e bun de nimic și din această cauză va trebuie să dați bani grei la psiholog… Pentru ca terapia să funcționeze, este important ca micuțul să știe de ce este dus la psiholog și să înțeleagă că părinții sunt bucuroși că prin acel ajutor specializat lucrurile se vor îndrepta. Nu uita că puiul tău îți copiază comportamentul, iar dacă tu vezi în psiholog o altă sursă de ”mâncat” banii tăi, să nu te miri că și el va ajunge să denigreze specialistul. Pe de altă parte, odată ajuns în cabinetul psihologului, copilul nu poate fi absent la vindecarea lui. El trebuie să creadă în misiunea bună pe care adultul din fața lui o va duce la bun sfârșit și să se implice activ în recuperarea lui.

Fii alături de copilul tău care are nevoie de psiholog, nu doar fizic, ci implicându-te cât mai mult în procesul de vindecare. Spune: „Mergem la psiholog”, și nu: „Îl duc la psiholog” și însoțește-l până la cabinet, chiar dacă înăuntru îl vei lăsa singur. Explică-i copilului cu ce se ocupă psihologul, care va fi tipul de relație pe care o va stabili cu el, care vor fi metodele și tehnicile specialistului (discuții, povești, jocuri) și cât timp va sta în cabinet. Nu asocia psihologul cu doctorul, pentru că micuțul își va aminti, poate, lucruri negative legate de doctor și va fi reticent la orice încercare de comunicare a psihologului.

În cazul adolescenților, problematica devine mai complexă. Dependența de calculator, oboseala accentuată, epuizarea din cauza examenelor, sentimentul de debusolare, trăirile pulsionare exacerbate, toate sunt dimensiuni ce fac din adolescent clientul unui cabinet de psihologie. Mulți părinți își aduc copilul-adolescent la psiholog datorită unei stări de debusolare cu privire la alegerea unui drum în viață, a unei specializări care să i se potrivească. Sau adolescentul singur vine la psiholog reclamând probleme de comunicare cu adulții din jurul său: părinți și profesori. Atunci când solicitarea vine din partea copilului, rolul părintelui este acela de a-l ajuta să găsească pe cineva corespunzător. În cazul în care decizia aparține părinților îngrijorați, foarte important este ca adolescentul să înțeleagă motivația acestora, în caz contrar, fie va întrerupe ședințele, fie va merge la consiliere dar va ajunge să denigreze îngrijorarea părinților.  În general, adolescenții vin cu probleme emoționale ce țin de relațiile cu ceilalți, de apartenența la un grup sau de legate de sentimentele de prietenie și iubire. Discuția dintre psiholog și pacient va avea loc doar între patru ochi și va păstra limita confidențialității față de eventuala curiozitate a părinților de a afla lumea interioară a copilului lor. Astfel, adolescenții vor putea sta liniștiți și vor putea dezvolta acea relație apropiată cu psihologul, iar părinții vor trebui să accepte gestionarea totală și necondiționată a fiului sau fiicei lor exclusiv de către psiholog.

Un psiholog pentru vârsta a treia

Cu siguranță, nimeni nu vrea să îmbătrânească. Din păcate însă, tinerețea fără bătrânețe o întâlnim doar în basme. În realitate, începem să îmbătrânim de când ne naștem. Însă doar apropierea de vârsta a treia ne crează cu adevărat probleme. Și aceste probleme se traduc prin asocierea pe care o facem între schimbarea ce o trăim și pierderea unor avantaje avute. Toate aceste lucruri se pot gestiona mult mai bine prin apelarea la un psiholog. Sunt aspecte multiple pe care psihologul le va lua în calcul în procesul său terapeutic: faptul că nu toți îmbătrânim la fel, că bătrânețea reprezintă, în primul rând o stare de spirit și abia apoi o problemă fizică și psihică, că sexualitatea nu dispare o dată cu menopauza sau andropauza, ci continuă să ne însoțească, chiar în forme modificate, că progresele biologiei ne dau astăzi posibilitatea să combatem urmele lăsate pe trupul nostru de trecerea timpului, dar ne expun totodată riscului de a nega îmbătrânirea și de a crea adevărate drame interne pornind de la discrepanța între atitudinea noastră și ireversibilul fir logic al vieții.

Odată cu conștientizarea timpului care se scurge, ne simțim cuprinși de teamă: să fi fost, oare, asta totul? Tot ce am trăit până acum a reprezentat viața mea? Și acum, ce urmează? Pericolul apare, pe de o parte, la cei care au avut succese majore și nu pot să renunțe așa ușor la ele. Apare și la oameni care-și datorează succesul exclusiv tinereții, frumuseții sau atractivității lor. Aceste valori odată dispărute, se poate ajunge la disperare profundă, la depresii împinse până la nevroze. Apare și la oameni aflați la polul opus, care simt că viața trăită a fost percepută ca fiind trăită fără nici o satisfacție. Parteneriate eșuate, o profesie nesatisfăcătoare, copii care nu sunt așa cum au fost doriți, toate sunt motive declanșatoare de criză la vârsta a treia.

Psihologul, pe lângă lucrul în recunoașterea și asumarea rolului de bătrân, menţinerea unui echilibru emoţional şi a sentimentului de control asupra situaţiei, restructurarea cognitivă și modificarea stilului de viață, va încerca, împreună cu clientul să reevalueze talentele și posibilitățile de cele mai multe ori nefolosite, pe care acum bătrânul le poate activa. Important este să se încerce găsirea drumului spre de joc, spre bunăstare și senzația de utilitate.

În concluzie, cred că a devenit mai clar acum că fiecare din noi putem avea nevoie, la un moment dat de un psiholog. La întrebarea ”Când trebuie să apelăm la un psiholog?” răspunsul e simplu: „Când simțim nevoia”. Dar… cât de mare trebuie să fie „nevoia” și despre ce fel de „nevoie” discutăm? Care sunt acele situații de viață în care psihologul ne poate ajuta? Psihologul sau psihoterapeutul pot interveni în situații foarte diverse, de genul:

  • atunci când suferim de tulburări de anxietate, depresie, obsesii, fobii, tulburări sexuale, tulburări ale apetitului sau tulburări ale somnului
  • atunci când ne simțim dezorientați sau incapabili să ne regăsim echilibrul după o pierdere sau un eșec; în momentele noastre de slăbiciune și vulnerabilitate, atunci când avem nevoie de un sprijin temporar pentru a ne regăsi pe noi sau pentru a „digera” o lovitură primită, pentru a-i găsi un sens și a trece mai departe
  • atunci când relațiile noastre cu ceilalți (rude, prieteni, partener sau cunoștințe) sunt deficitare, ceva nu se leagă dar nu știm ce, și oricum am da-o, nu iese bine; nu prea avem prieteni sau un partener stabil și nu știm de ce sau dacă avem, relația cu ei este un dezastru total; atunci când ceilalți ne reproșează lucruri pe care nu le înțelegem sau dacă suntem totuși de acord cu ei, nu știm cum putem îndrepta lucrurile; atunci când pur și simplu credem că relațiile noastre cu cei la care ținem pot fi îmbunătățite prin efortul nostru
  • atunci când nu suntem mulțumiți de noi înșine, de viața noastră, de realizările noastre; atunci când simțim că pur și simplu ceva e în neregulă cu noi înșine; atunci când simțim că am fi putut avea o viață mai bună, dar, din motive care ne scapă, nu am reușit; atunci când pur și simplu nu ne simțim bine în pielea noastră, fără a putea spune mai multe

Ți-am dat, dragă cititorului, cred, suficiente motive să fii convins că toți avem nevoie de psiholog… chiar și tu! Al cui număr de telefon îl ai la îndemână?

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

Cu drag,

Ștefania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s