IUBIREA CELUILALT NU SUBSTITUIE IUBIREA DE SINE


Astăzi m-am gândit să încep să vorbesc despre iubire, dragul meu cititor. Nu voi epuiza subiectul într-un singur articol, asta e un lucru cert, căci iubirea e un sentiment atât de vast, încât în fața ei nu poți decât să te pleci fascinat. Însă, în diferite articole de acum înainte, vom aborda diversele forme ale iubirii, mecanismele ei și puterea ei binefăcătoare, dar și dătătoare de suferință.

Și vin acum să-ți spun direct un adevăr pe care știu că mulți îl vor privi cu scepticism, ridicând din sprânceană: ești doar la un gând distanță de iubire întotdeauna… și știi de ce? Pentru că tu ești iubire!… Dacă reușești să treci de ideile învățate, condiționate despre ceea ce e iubirea, dacă reușești să lărgești mereu granițele a ceea ce numești iubire, vei experimenta iubirea în ceea ce are ea mai bun, mai curat și mai profund. Toate experiențele din lume au savoarea lor, dar, dincolo de toate, cel mai frumos parfum este cel al iubirii pure, iubire care nu condiționează, nu responsabilizează, nu cere și nu așteaptă. Și poate că ai să spui că e simplu de vorbit și că, în realitate, iubirea este greu de atins, însă am să te contrazic și am să-ți spun că ea există și că ești doar la un gând distanță de ea. Tot ce ai de făcut este să te deschizi spre ea.

„Dacă nu îți place un lucru, schimbă-l. Dacă nu poți să-l schimbi, schimbă-ți atitudinea. Nu te plânge”, spunea Maya Angelou, iar eu îmi repet în sine aceste cuvinte ori de câte ori simt nevoia să mă plâng. Să schimb lucrurile? Nu am cum… O altă atitudine? Poate că da… Mi-am schimbat atitudinea de a privi viața, iubirea, oamenii și lumea însăși. Am încetat să vorbesc despre iubire ca și cum ar fi ceva pe care cel de lângă mine mi-o poate da sau lua după bunul plac. Pentru că, în timp, am învățat că iubirea adevărată începe cu iubirea de sine și se continuă abia apoi cu iubirea celuilalt și pentru celălalt. Nu poți să ceri de la cineva să te iubească dacă tu pe tine nu te prețuiești și nu te iubești. Iubirea nu trebuie să vină și să împlinească lipsa acută de iubire din viața ta, ea ar trebui să fie o confirmare a valorii tale și a omului care ești, iar această imagine reiese din pacea interioară, din împăcarea cu tine, din IUBIREA DE SINE.

Iubirea nu este refugiul singurătății, iubirea nu este rudă cu neîncrederea în propria persoană, nu e nici sora dependenței de un partener, oricare ar fi acesta, nu este nici eufemismul machiat al egoismului și nici copia fidelă a minciunii care omite adevărul pur despre tine și despre iubirea de sine.

Aud foarte multă lume în jurul meu spunând: “vreau să iubesc”, vreau să fiu iubit”. În toate afirmațiile este vorba de altcineva. Vrem să iubim, vrem să fim iubiți… Câți dintre noi ne-am întrebat: cum să mă iubesc eu pe mine în primul rând, pentru ca și ceilalți să mă iubească? Care sunt atuurile mele pe care eu să le iubesc și de care să se îndrăgostească și alții?… Sună ciudat, poate, să spui: “Vreau să mă iubesc pe mine!”. Totuși, un pasaj din biblie spune: “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Asta înseamnă că dacă tu nu te iubești pe tine nu vei putea iubi cu adevărat nici pe celălalt…

Ce este iubirea și de unde pornește ea?

Pe cine și cum trebuie să iubim ca să știm ce înseamnă cu adevărat a iubi?

Cum poți ajunge la iubirea de sine?

Încă de mici am fost învățați să-i iubim pe ceilalți, familie, prieteni, colegi. Nimeni nu ne-a învățat că trebuie să ne îndreptăm atenția și asupra noastră. La 3 ani copilul se uită în oglindă și spune: ”Eu îl iubesc pe Dragoș (Dragoș fiind chiar el însuși)”… Iar părinții râd și îl învăță s-o iubească pe mami, pe tati, pe buni… și lista poate continua. Ceilalți sunt mai importanți decât noi. Ca urmare, nevoia noastră legitimă de iubire va fi mereu neîmplinită. Viața va părea o suferință, iar relațiile de iubire vor fi mereu de nesuportat. Și se întâmplă asta din cauză că nu suntem obișnuiți să ne iubim în primul rând pe noi, cu toate că, natural, simțim asta.

De câte ori nu ne-am auzit părinții spunând: “Eu contez mai puțin, vouă să vă fie bine”. Această concepție am preluat-o și noi. Ne ghidează viața și ne înstrăinează de noi, de ceea ce suntem, de ceea ce ne dorim, de ceea ce vrem să fim cu adevărat, de esența ființei noastre.

Multe persoane, în special femei, se plâng că relațiile lor merg prost. Din discuții, îmi dau seama că ele nu știu cum să se iubească în primul rând pe ele și caută să acopere această lipsă cerând foarte mult de la partener. În același timp, din punctul lor de vedere, dorințele și nevoile partenerului sunt întotdeauna mai presus de nevoile lor. Efort mare din partea lor, de aceea se și simt îndreptățite să ceară foarte mult, să se lamenteze, să strige, să plângă și să se simtă neiubite, într-o lume pe care ele au construit-o strâmb din capul locului.

Vom înceta să mai suferim atât în momentul în care vom realiza că într-o relație există în primul rând iubire de sine, pentru ca, om întreg și împlinit fiind să putem să-l iubim cu toată forța noastră pe celălalt.

Mă opresc astăzi aici din pledoaria mea despre iubire. Dacă simți că rezonezi cu acest mesaj, această invitație la iubire profundă, dacă inima ta te îndeamnă să mi te alături cu gânduri și povești despre iubire în toate formele ei, te astept cu multă dragoste și căldură.

Pe curând,

Ștefania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s