DEZVOLTARE PERSONALĂ? CE-I AIA?


Vorbesc adeseori oamenilor despre dezvoltare personală. Și o fac cu entuziasm, arătându-le că niciodată nu e prea târziu să vrei să înveți ceva folositor ție însuți, căci de aia se numește dezvoltare personală. Și le spun lor, cum îmi spun mereu și mie, că mereu te poți gândi că mai ai și alte limite neatinse, că încă mai ai de explorat în interiorul tău, că sunt, cu siguranță, și alte resurse nebănuite pe care le poți folosi în avantajul tău… Și cu tristețe constat că mulți dintre ei dau din cap aprobator, deși în gândul lor știu că nu-mi înțeleg sensul cuvintelor mele…

Pot spune din experiența mea că am lucrat mult timp angajată fiind și destul de mult timp pe cont propriu. Asta a însemnat diferite încercări, unele mai reușite, altele mai puțin reușite… toate au fost experiențe de viață și din toate am învățat câte ceva valoros. Și încă mai experimentez. Însă pe vremea în care îmi căutam calea, a apărut în viața mea DEZVOLTAREA PERSONALĂ sub forma provocării de a răspunde unor cerințe la care nu aveam în mine niciun răspuns adecvat. Și cum firea mea perseverentă și ambițioasă nu mă lasă să accept că nu știu un lucru, am început să citesc, să mă documentez, să caut informații pe internet, la prieteni, la cunoscuți și necunoscuți, să particip la seminarii, workshop-uri, conferințe, congrese, să cer, să fur și să cerșesc acele informații pe care simțeam că nu le am, dar nu voiam să accept că nu le-aș putea avea niciodată.

Așa a început dezvoltarea mea personală și știu sigur că în același fel va continua încă mult timp de-acum încolo.

Dar ce înseamnă, de fapt, dezvoltarea personală? Ce este ea și la ce folosește? Unii pot cădea în capcană, asociind-o cu cea profesională, ceea ce n-ar fi tocmai greșit, cu singura deosebire că prima vine din inițiativa proprie, în punctele pe care tu singur ți le vrei dezvoltate, pe când cea de-a doua vine la imboldul angajatorului, în funcție de necesitățile de productivitate ale organizației. Vreau să mă cunosc mai bine și să-mi dezvolt stima de sine poate să nu-i folosească foarte mult angajatorului meu, însă mie îmi poate fi vital aspectul…. În mod similar, dezvoltarea leadership-ului în personalitatea mea mă poate lăsa ”rece” pe mine personal, însă omului care conduce afacerea în care și eu sunt implicat prin formalitățile contractului de muncă îi este foarte de folos…

În viața noastră, știm cu toții că ”soarta”, ”destinul”, ”Dumnezeu” sau ”karma” ne învață oricum anumite lecții. Am putea spune că, din acest punct de vedere, toți facem dezvoltare personală ”vrând-nevrând”! Însă, la fel, știm cu siguranță toți că aceste lecții sunt e cele mai multe ori tare neplăcute și, de regulă, aduc cu ele o mare suferință. Multe lecții de viață ne dor când au loc, însă trebuie tratate ca atare, deslușite în ceea cce vor ele să ne transmită și mers mai departe. Durerea este inevitabilă, însă nefericirea este doar o opțiune, iar la acest aspect ar trebui să ne gândim mai des. A nu-ți învăța lecția, a nu căuta sensul durerii pentru a-i înțelege mecanismele și a merge mai departe riscând să repeți aceeași greșeală poate fi cel mai mare eșec pe care îl poți avea ca om pe acest pământ!

Cu ce începe dezvoltarea personală? Primul pas ar fi acela să începi să te cunoști pe tine. Trebuie să îți cauți busola personală care indică Nordul tău. Tragedia multor oameni este că se ghidează în viață după busola altcuiva. Vor să fie ca X, să se îmbrace ca Y, să strălucească în societate ca Z… și uită să mai fie ei înșiși! După ce te vei cunoaște cu adevărat, nu vei mai face această greșeală. Trebuie să știi că dacă toată lumea din jurul tău face un anumit lucru, nu înseamnă că acel lucru este bun și pentru tine. Nu uita că ești unic. Diferit înseamnă deosebit, nu neapărat greșit! Vei fi întotdeauna jalnic încercând în viață să interpretezi rolul altcuiva, când ai putea fi genial în propria piele.

Cu ce continuă dezvoltarea personală?

Apoi, dacă ai aflat cine ești, îți poți stabili cu ușurință un drum în viață. cine ești în interiorul tău trebuie să dicteze ce faci în viață și nu invers! Deunăzi am făcut cunoștință cu cineva care, dintr-o suflare, mi-a spus: ”Sunt Alina, sunt profesor universitar, tu ce profesie ai?”… Și-mi vine în astfel de momente să spun, zâmbind amar: ”Sunt femeie de serviciu… contează?”… Sunt tristă când oamenii cred că sunt ceea ce le rezonează din titulatura pe care o au vremelnic. Unii își spun înaintea numelui funcția pe care o ocupă. Alții își pun asta și pe ușa de la intrare în apartament… Atunci când îți construiești viața pe valori sau lucruri care nu depind în totalitate de tine, riști emoțional foarte mult. Astăzi ești profesor și îți centrezi viața în jurul acestui lucru, dar dacă mâine nu mai ești în această funcție cine mai ești? Când știi cine ești și ce poți face și te bazezi doar pe asta, totul în jurul tău poate să se dărâme și tu să rămâi în tot acest timp un om ÎNTREG. Află de la tine și numai de la tine cine ești, căutând să vezi ce ai în tine valoros, care-ți sunt aptitudinile și abilitățile, ce atitudini merită să le cultivi în continuare și pe care să le stârpești, după ce principii și valori de conduci și ce dimensiuni ale tale te fac unic și minunat.

Vei mai descoperi apoi că dezvoltarea personală te îndrumă să cauți sursa împlinirilor și a neîmplinirilor chiar în tine, pentru ajunge să știi ce lucruri mai ai de dezvoltat. Atunci când îi acuzi pe alții pentru eșecurile tale, este semnul unei nevoi de educație. Atunci când începi să te acuzi pe tine pentru acele neîmpliniri, este semn că educația a început. Când ajungi să nu mai acuzi pe nimeni, este semn că ți-ai desăvârșit educația. Cu toții vorbim cu aplomb despre succesul obținut prin forțe proprii, dar aproape niciodată nu spunem și că eșecul e obținut tot prin aceleași metode. Trebuie să ne asumăm și eșecurile, să învățăm din ele și să mergem mai departe. Un lucru e cert: succesul este unul din cei mai prost profesor! Nu te baza pe el, dacă vrei să te dezvolți frumos!

Dezvoltarea personală te va ajuta și să înțelegi care este adevărata interpretare a expresiei: ”așa a vrut soarta”. Vei vedea că viața este asemeni unui joc de cărți, unde fiecare primește la naștere o mână de cărți și tot ce are de făcut este să își joace cât mai bine acele cărți, astfel încât să fie câștigător. Atenție însă, câștigător în lupta cu tine, nu cu ceilalți. Viața nu trebuie confundată cu un alt fel de joc, unde dacă unul câștigă, asta înseamnă că celălalt trebuie să piardă. Pe termen lung vom pierde cu toții dacă gândim în acest fel.

Dezvoltarea personală te duce, așadar, mai aproape de succes. Te lasă uman, în același timp. Și-ți face apel mereu la străfundurile pure și veridice ale ființei tale. Și pentru că toți ne dorim culmile unei vieți împlinite, vă las, în final în desfătarea cuvintelor celui ce a fost marele promotor al dezvoltării personale din toate timpurile, Ralph Waldo Emerson, care ne-a dat o perspectivă originală și simplă asupra a ceea ce înseamnă succesul în viață:

„Să râzi mult și des, să câștigi respectul oamenilor inteligenți și afecțiunea copiilor, să obții aprecierea criticilor corecți și să înduri trădarea prietenilor ipocriți, să apreciezi ce este frumos și bun în fiecare, să lași în urma ta o lume un pic mai bună, fie printr-un copil, fie printr-o bucată de grădină sau printr-o condiție socială îmbunătățită, să știi că măcar un suflet a respirat mai ușor pentru că ai trăit tu. ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ AI REUȘIT!

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

Cu drag,

Ștefania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s