CÂND TATĂL E ABSENT SAU FENOMENUL DE SLĂBIRE A FUNCȚIEI PATERNE


Discutam în articolul anterior despre importanța tatălui în creșterea și evoluția copilului. Și spuneam că tatăl deține, în cadrul acestui complex rol, mai multe funcții, toate foarte importante și unice în psihicul copilului: funcția de separare – favorabilă – a copilului de mamă, funcția de identificare a copilului cu el (directă în ce privește copilul-băiat sau indirectă în ce privește copilul-fată), cea de echilibrare afectivă a mamei, echilibrare ce se va repercuta și asupra copilului și funcția de reglementare a puterii în familie , și de inducere a regulilor și comportamentelor dezirabile.

Ce se întâmplă, însă, atunci când cel ce ar trebui să ofere atât de multe și de importante lucruri este absent sau prea puțin interesat de copilul ce se dezvoltă chiar lângă el? Vom discuta, drag cititor, în cele ce urmează despre toate aceste aspecte…

Slăbirea funcție paterne

Când vine vorba de absența tatălui din viața copilului, explicațiile psihologice sunt simple: tatăl nu este în viața copilului și n-a fost niciodată. Ce se întâmplă, însă, în spatele fenomenului numit de psihologi ”slăbirea funcției paterne”? În acest sens vom înțelege prin ”slăbire” incapacitate, neputință, carență și vom încerca să abordăm pe rând toate situațiile posibile:

 Absența fizică

Maturizarea copilului presupune recunoașterea tatălui ca persoană importantă ce face parte din viața lui. Această recunoaștere este necesară în rezolvarea complexului lui Oedip. Absența frecventă riscă să îngreuneze procesul de identificare ce caracterizează atât pe băiat, cât și pe fată. Frecvent, mama are tendința de a-și asuma ambele roluri (patern și matern), ceea ce constituie, cel mai adesea, un factor perturbator pentru copil. Trebuie să facem deosebirea dintre absența zilnică și absența de lungă durată, întrucât ele nu au aceleași efecte asupra dezvoltării și organizării personalității copilului. Absența tatălui plecat la lucru nu îl perturbă pe copil, atâta timp cât ea este echilibrată. Nu trebuie însă să existe o discontinuitate. Aceste absențe ar putea prezenta și unele avantaje: pentru că tatăl oferă imaginea unui statut social, autoritatea este mai bine acceptată de copil dacă ea se manifestă cu intermitențe. O prezentă constantă a tatălui lângă copil l-ar obliga pe tată să se ocupe de tot și să anuleze, în acest fel, rolul mamei. De cealaltă parte, absența de lungă durată prezintă inconveniente evidente. Dar chiar și așa, mama poate să compenseze această absență printr-o constantă „evocare” a imaginii tatălui. Foarte important este ca soția unui bărbat mai mult plecat din sânul familiei să nu propage imaginea unui tată care și-a abandoanat copiii și pe mama lor, lăsându-i pe toți singuri în fața dificultăților.

 

Absența morală a tatălui

Mulți dintre tați nu sunt preocupați de viața familială. Ei lasă soția cu toate grijile educative ale copilului, iar în acest moment putem vorbi despre carențe importante în autoritate. ”Demisia” tatălui din rolul de control, pe de o parte, și slăbirea rolului său în viața familială, pe de altă parte, antrenează un dezechilibru global al copilului care va avea posibilitatea să sară regulile și să le nesocotească, considerând chiar normal să se poarte în acest fel.

 

Despărțirile între părinți

În condițiiile în care părinții divorțează, iar copilul este mic, acesta este încredințat, adesea, mamei; constatăm, deci, o absență fizică a tatălui. Dar ceea ce pare hotărâtor din punct de vedere psihologic pentru copil sunt condițiile în care se desfășoară divorțul. Copilul acceptă mai greu despărțirea de unul din părinți, în speță tatăl, când părinții se sfâșie reciproc, mama putând oferi o imagine negativă – nocivă – a tatălui. În acest caz, părintii trebuie să aibă grijă de echilibrul psihic al copilului lor mic, încercând să-i explice motivele despărțirii fără să strice nici imaginea de sine și nici imaginea celuilalt. O bună înțelegere între părinți este garantul funcției paterne.

Decesul tatălui

Dispariția tatălui în acest fel conduce de cele mai multe ori la disfuncționalități în evoluția armonioasă a afectivității copilului, în special a copilului-băiat. Acesta riscă să rămână prea atașat de mama sa, întrucât nu are nici un rival care să-l motiveze să se depărteze sau să-l demotiveze să și-o dorească oedipian pe mamă. Bineînțeles că în acceptarea/neacceptarea morții tatălui de către copil apar mai mulți factori influențatori: concepția copilului asupra morții, personalitatea copilului, atitudinea mamei față de deces, continuarea evocării tatălui ca înger păzitor al copilului. Pierderea tatălui este cu atât mai traumatizantă, cu cât mama este neajutorată și slabă în fața situației. Copilul se refugiază atunci în lumea visului în care tatăl său mai este încă prezent, continuându-și viața într-un mod paralel de lumea reală, cu grave repercursiuni ulterioare asupra asumării realității ca atare. În măsura în care mama este alături de copil în situația grea, putându-și asuma parțial imaginea și rolul tatălui, decesul acestuia nu va antrena o reacție patologică din partea copilului, spre binele tuturor, iar copilul va ajunge să-și idealizeze tatăl dispărut, acest model ideal contribuind la formarea Eului interior.

Boala tatălui și afectarea funcției paterne

Vorbim aici despre situația în care tatăl, atins de o boală gravă, nu poate să-și asume toate funcțiile. El îi oferă copilului o imagine devalorizată a propriei persoane: un om neputincios, incapabil să-și poarte singur de propria grijă, nemaivorbind de îngrijirea de care are nevoie copilul. Procesul identificării copilului cu tatăl este, deci, în acest caz, greu de realizat. Tatăl se află în incapacitatea de a-și asuma funcția paternă. Prezența afectivă a tatălui este la fel de importantă pe plan cantitativ, cât este pe plan calitativ. Această dublă lipsă va trezi în copil un sentiment profund de nesiguranță, pe care va încerca să-l compenseze printr-o relație de dependență față de mama sa. Dacă, însă, mama nu poate răspunde acestei nevoi, într-un astfel de climat afectiv, copilul nu va putea să-și dezvolte o personalitate suficient de stabilă și va cerși mereu din partea tuturor celor din jurul lui
atenție, efort, îngăduință, afectivitate, devenind un tiran al tuturor.

Ne vom opri aici cu discuția despre slăbirea funcției paterne. Am văzut cu toții cât de importantă este interiorizarea unei bune imagini a tatălui și a relației dintre părinți în dezvoltarea psiho-afectivă a copilului. Următoarea întrebare care se ridică este: Care sunt consecințele slăbirii funcției paterne și a incapacității tatălui de a-și îndeplini rolul față de copil? Dar despre acest lucru vom vorbi într-un articol viitor. Până atunci…

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

Cu drag,

Ștefania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s