AFECȚIUNE, DRAGOSTE ȘI ATAȘAMENT


Cu peste 100 de ani înaintea momentului actual, psihanalistul prea-cunoscut nouă tuturor, Freud, spunea că dragostea adultului îşi are originea în copilărie, în experienţele noastre cele mai timpurii. Freud susţinea că legătura copilului cu mama este cea mai de durată relaţie, dar, mai important decât atât, ea este prototipul tuturor celorlalte relaţii de dragoste pe care noi le dezvoltăm pe parcursul vieţii.

În zilele noastre, ca și la acea vreme, ideea că experienţele noastre din copilărie ne afectează viaţa de adulţi este destul de surprinzătoare, dacă nu chiar contestată, însă pe cât de controversată poate fi pentru unii, pe atât de respectată și de importantă este pentru specialiști. Experienţele din copilărie ne modelează nu numai comportamentul, ci şi credinţele şi expectanţele. Suntem născuți cu un set de predispoziții native în a ne lega de persoanele din jurul nostru, și în mod special de mamă, de la care învățăm să simțim, să ne emoționăm, să reacționăm, fie prin frică, fie prin furie sau bucurie. Limbajul nonverbal stă la baza acestei prime relații și, de aceea, acest tip de limbaj va determina felul în care ne vom raporta la ceilalți, modul în care vom emite semnale de atracție sau de respingere. Confuzia, teama, separarea, toate trăite în relația cu mama, ne vor transforma în adulți maturi sau imaturi, care pot sau nu să-și înțeleagă propriile sentimente, care empatizează sau nu cu ceilalți, care pot sau nu să se deschidă în fața altora, expandându-ne sau, dimpotrivă, limitându-ne în acest fel abilitatea de a construi și menține relații de dragoste sănătoase.

Astăzi voi continua, cumva, articolul trecut în care vorbeam despre afectivitate și importanța ei în viața noastră, dar, de data aceasta, prezentând doar succint teoria atașamentului cu cele zece principii ale sale, urmând ca apoi fiecare să-și pună întrebările, în gând, în intimitatea proprie despre sine, despre propria afectivitate și propriul stil de atașament.

Așadar, iată, pe scurt principiile ce stau la baza teoriei atașamentului:

1.     Ataşamentul este o forţă motivantă intrinsecă

Contactul  şi menţinerea contactului cu alte persoane este un principiu motivant primar intrisec, pe tot parcursul vieţii.

2.     Dependenţa de tip sigur este complementară autonomiei

Nu există niciodată o independenţă totală faţă de ceilalţi, aşa cum nu există supra-dependenţă. Există doar dependenţă eficace sau ineficace. Dependenţa de tip sigur promovează autonomia şi încrederea în sine. Sănătatea psihică înseamnă ”independenţă în interdependență”.

3.     Ataşamentul oferă un „port sigur” esenţial

Contactul cu figurile de ataşament (părinți, copii, soți, iubiți) este un mecanism de supravieţuire intrinsec. Prezenţa unei figuri de ataşament asigură confortul şi securitatea, în timp ce percepţia inaccesibilităţii ei provoacă distres (distresul este stresul dăunător!). Apropierea de cei iubiţi calmează sistemul nervos, acest lucru fiind dovedit științific.

4.     Ataşamentul oferă o bază sigură

Ataşamentul de tip sigur oferă o bază solidă cu ajutorul căreia noi putem explora universul şi putem răspunde în mod adaptiv la mediu. Prezenţa unei asemenea baze încurajează explorarea şi deschiderea cognitivă spre noi informaţii. Ea promoveează încrederea necesară pentru a risca, a învăţa şi a analiza conntinuu modelele sinelui, ale altora şi ale lumii.

5.     Accesibilitatea emoţională şi responsivitatea celuilalt duc la construirea de legături

În general, emoţiile activează şi organizează comportamentul de ataşament. De aceea, ceea ce ne dorim să primim de la figura de atașament sunt accesibilitatea emoţională a acesteia şi responsivitatea. Figura de ataşament poate fi, de exemplu, fizic prezentă, dar emoţional absentă. Distresul de separare rezultă în urma evaluării inaccesibilităţii figurii de ataşament. Angajamentul emoţional este crucial, ca şi  încrederea că acest angajament va fi prezent la nevoie. Orice răspuns în acest caz, chiar şi furia, este mai bun decât lipsa de răspuns.

6.     Teama şi nesiguranţa activează nevoile de ataşament

Atunci când noi suntem ameninţați, fie de evenimente traumatice, fie de orice ameninţare a securităţii legăturii de ataşament apare o afectivitate puternică şi creşte mai mult nevoia de alinare şi ataşament. Astfel, sunt supra-activate comportamentele de ataşament, cum este căutarea apropierii. Ataşamentul faţă de persoana-cheie este principala noastră protecţie împotriva sentimentelor de neajutorare şi lipsă de sens a vieții.

7.     Procesul de distres de separare este predictibil

Dacă comportamentul de ataşament nu reuşeşte să evoce responsivitatea şi contactul din partea figurii de ataşament, atunci apare un șir de proteste furioase, de agăţare, depresie şi disperare. Depresia sau furia sunt răspunsuri naturale la pierderea legăturii. Furia în relaţiile apropiate este adesea o încercare de a lua contact cu o figură de ataşament inaccesibilă. În relaţiile de tip sigur, protestul la inaccesibilitate trebuie recunoscut şi acceptat ca atare.

8.     Pot fi identificate un număr finit de forme nesigure de implicare

Modalităţile prin care noi putem gestiona lipsa de responsivitate a figurilor de ataşament sunt limitate. Răspunsurile de ataşament tind să fie organizate pe două dimensiuni: anxietate şi evitare. Atunci când legătura cu cealaltă persoană este ameninţată, dar nu este încă ruptă, sistemul nostru de ataşament poate fi hiperactivat, noi manifestând comportamente, precum: agăţarea anxioasă, încercări de convingere, încercări de control. A doua strategie de gestionare a lipsei angajării emoţionale sigure este aceea de dezactivare a sistemului nostru de ataşament şi suprimare a nevoilor proprii de ataşament. Modalităţile cele mai obişnuite de realizare sunt centrarea obsesivă pe sarcini şi limitare sau evitarea distresului.

9.     Ataşamentul implică modele de lucru ale sinelui şi altora

Ne definim pe noi înşine în contextul celor mai intime relaţii pe care le avem. Strategiile de ataşament reflectă felul în care procesăm şi gestionăm emoţiile. Unii parteneri catastrofează şi se plâng atunci când se simt rejectaţi, în timp ce alţii se închid în tăcere zile la rând. Între aceste tipare de răspuns intervine conţinutul cognitiv al reprezentărilor despre sine şi despre ceilalţi. Ataşamentul de tip sigur se caracterizează printr-un model al sinelui care este demn de dragoste şi grijă, de încredere şi sprijin.

10.  Izolarea şi pierderea sunt inerent traumatice

Atât în relaţia copilului cu părintele cât şi în relaţia intimă dintre doi adulţi există dorinţa de atenţie, responsivitate emoţională şi interes reciproc. Copilul sau adultul se simte mai în siguranţă şi mai sigur pe sine, mai capabil să se descurce cu evenimente stresante dacă cealalaltă persoană este percepută ca fiind la îndemână şi o persoană pe care se poate baza. Ambele tipuri de relaţie se caracterizează prin căutarea contactului, inclusiv la nivel de contact fizic. La orice vârstă există distres în caz de separare şi pierdere a figurii de ataşament, precum şi teama de separare.

La final, te las, drag cititor, în gând cu toate aceste informații noi, de specialitate, pentru a vedea în ce măsură își găsesc corespondent în experiența ta personală.

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

Cu drag,

Ștefania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s