ARTA DE A ȘTI SĂ-ȚI DOREȘTI ÎN VIAȚĂ – PARTEA A II-A


Bine te-am regăsit, dragul meu cititor. Vom continua astăzi discuția noastră începută data trecută referitoare la modul în care ne dorim ceea ce ne dorim în viață. Lucrul despre care vom discuta astăzi își are originea tot în mecanismul complicat, dar totodată extraordinar al gândirii ce ne-a fost dată nouă, oamenilor. Iar acest lucru poartă numele de SISTEMUL PROPRIU DE CONVINGERI.

 

Ce înseamnă acest sistem de convingeri?

”Pentru a avea succes în viață, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te decizi ce îți dorești. Al doilea este să încetezi să te mai autoblochezi”. Cam așa suna un mare adevăr grăit aleator prin cursurile de dezvoltare personală. Sistemul de convingeri personale este mijlocul propriu fiecărui individ prin care el interpretează tot ceea ce îl înconjoară, de la contextul intim personal în care crește și se dezvoltă până la concepțiile despre lume și viață ale marilor filosofi ai lumii. Așa se explică de ce toți ne pricepem la sport, muzică, politică, medicină, psihologie, tehnică, finanțe, astrologie sau meteorologie. Dar până să devenim indivizi cu convingeri proprii trecem prin etapa în care interiorizăm convingerile, normele, regulile din exteriorul nostru. Familia, școala, biserica, societatea, anturajul… ne „dresează” încă din cele mai fragede momente ale vieții noastre, fiecare în felul lor, prin impunerea anumitor lucruri ca având valențe de norme, reguli, legi de respectat. Copii fiind, le acceptăm și le integrăm treptat în ceea ce vom numi ulterior, la maturitate, sistemul de convingeri proprii. Fie că sunt evenimente care ne marchează sau vorbe spuse de oameni, informațiile își găsesc drumul spre creierul nostru și devin o parte a programării noastre mentale ( programare neurolingvistică!). Unele păreri ale oamenilor devenite în noi convingeri pot fi pozitive și motivante: “ești un elev foarte bun”, “poți ajunge un mare poet în viitor”, “în viață poți obține orice dorești”. Dar, de multe ori, la fiecare din noi ajung și păreri exterioare care duc la crearea de convingeri limitative, mai puțin sau chiar deloc motivante: “nu ești în stare de nimic”, “nu poți avea încredere în oameni”, “ești un leneș și-un pierde-vară”, “n-ai să realizezi nimic în viață”. Tot acest aflux de informații îl arhivăm în psihicul nostru, îl asumăm ca făcând parte din noi și îi permitem ulterior  să devină stăpânul nostru, cel care ne conduce și ne manipulează.

Am dezvoltat astfel, oricare dintre noi, convingeri despre noi înșine, despre ceilalți, despre relațiile cu ceilalți, despre lumea care ne înconjoară, despre aproape totul, de la felul în care ne-am dus la bun sfârșit studiile până la educația copiilor noștri, evoluția noastră profesională sau relațiile conjugale. Fiecare dintre noi poarta în el o constelație de credințe. Ele sunt nenumărate și ne guvernează viața în fiecare clipă a existenței noastre.

Ceea ce credem despre realitate, despre mediul înconjurător acționează ca un filtru, ca niște ochelari selectivi, care ne fac să vedem DOAR acele detalii care converg spre credințele noastre. Și acest lucru se întâmplă în așa măsură încât ajung să le întărească. Astfel, cercul este închis: dacă credem că lumea este o junglă, ne vom îndrepta atenția asupra tuturor pericolelor reale sau potențiale și vom avea din ce în ce mai mult impresia că trăim într-o junglă. Dacă credem că lumea care ne înconjoară este bună și plină de lucruri benefice, atunci așa o vom percepe și așa ne vom comporta în exterior.

 

Ce e de făcut pentru a ne fi bine cu sistemul propriu de convingeri?

Un lucru e cert: nu putem să judecăm credințele, pentru că ele fac parte din ființa noastră. Uneori ne ajută să navigăm pe apele învolburate ale vieții, alteori ne încurcă sau ne pun în situații delicate cu universul înconjurător. Singurul lucru pe care-l putem să-l conștientizăm despre convingeri este că ele NU sunt neapărat realitatea. Ele sunt doar instrumente prin care ne dăm singuri avânt sau, dimpotrivă, ne autoblocăm. Odată ce ne formăm o convingere, noi, oamenii, uităm că ea e doar o interpretarea realității, și îi dăm valoare de adevăr de necontestat. Există în viața fiecăruia dintre noi lucruri despre care spunem: “Nu pot să…”, “Nu sunt în stare să…”, “Am probleme cu…”. În spatele acestor vorbe, însă, stau convingerile limitative pe care ni le-am format din cauza generalizărilor excesive. Și, astfel, ia naștere autosabotarea; teama de un nou eșec ne face să ne întrebăm: “De ce să mai încerc, dacă tot nu pot/nu știu/nu sunt în stare?”

Următorul lucru, după conștientizarea faptului că relele convingeri nu sunt realitate este să învățăm să vorbim altfel cu noi înșine. Să privim convingerea ca pe un joc ce-și poate schimba din când în când regulile, să devenim curioși și, cel mai important să fim drăguți și generoși cu noi înșine. ”Poți!” să fie strigătul ce ni-l adresăm… Altfel, vom fi ca un pește în apă, care nu știe că există și uscat. Trebuie să vină cineva să ne scoată din apă și abia atunci observăm că mai există și alte lumi, și alte posibilități.

Până data viitoare când vom aborda și ale aspecte ale psihicului nostru, te las reflectând la propriile-ți convingeri. De câte ori ai sărit din apă și ai privit minunăția uscatului? Cutia din care privești nu cumva e prea strâmtă?

Cu drag,

Ștefania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s