ÎMPĂCAREA CU FOSTUL… BUNĂ SAU REA?


impacare cu fostul”E bine să te împaci cu fosta soție? Credeți că a doua împăcare va avea succes?” (Vasi)

 

Azi voi răspunde în câteva cuvinte mesajului de mai sus, venit de pe site.

 

O despărțire este unul dintre cele mai dificile momente cărora trebuie să le faci față. Sfârșitul unei relații intervine de cele mai multe ori din motive precum: conflicte repetate la care nu se găsește o soluție comună, probleme de comunicare, prea puține preocupări în comun, lipsa încrederii, apariția unei alte persoane interesante și infidelitatea sau dispariția sentimentelor… Ceea ce trebuie calculat foarte bine atunci când vine vorba de despărțire este momentul în care decizi că este cazul să renunți la respectiva relație. De ce? Pentru ca, după ruperea în fapt a relației, să ajungi să fii împăcat cu tine și cu decizia luată, să simți că viața ta a luat o turnură benefică în urma despărțirii, să crezi că, atât pentru tine cât și pentru celălalt, decizia rupturii a fost o binefacere, nu un regret. Cu alte cuvinte, să ajungi să renunți după ce ai încercat, fără succes, să îți salvezi relația și, mai ales, să știi că ați făcut sau, cel puțin, tu ai făcut tot ce ținea de tine pentru a fi bine. Dacă nu ai făcut tot posibilul pentru a-ți salva marea iubire sau relația solidă destrămată dintr-o greșeală, dar hotărăști, într-o bună zi, să predai armele, mai târziu te poți confrunta cu regrete, cu dorința de a te întoarce la ce ai avut sau chiar cu dificultăți în a iubi din nou pe altcineva.

Într-un asemenea caz pare a fi cititorul meu drag, ce a îndrăznit să-mi scrie în această perioadă tulbure a vieții lui și pentru care nu am decât un singur răspuns: DEPINDE! Depinde de cum ai încheiat relația și de cât de prostească sau nu a fost decizia de despărțire. Depinde de cât de mult își doresc AMBII parteneri să repare greșelile trecutului, după ce le-au conștientizat, bineînțeles, și să meargă împreună din nou pe același drum, de această dată cu lecțiile învățate. Depinde de puterea ta și a celuilalt de a face schimbări în modul tău de a trăi și de a te comporta. Depinde de capacitatea de a lăsa în urmă tot ceea ce a fost greșeală, fără putință de a o reactiva în prezent și de a deveni subiect de reproș. Depinde de contextul social al celor doi, dacă este sau nu favorizant unei reconcilieri, știind cu toții că ceilalți din jurul nostru pot avea un cuvânt greu de spus în deciziile pe care noi le luăm la un moment dat. Depinde de ce legături s-au păstrat în timpul rupturii între cei doi și dacă acestea s-au menținut la un nivel civilizat de expectanță.

Deinde de… și de… și de… Dacă stau bine să mă gândesc, sintetizând tot ce-am spus mai devreme, DEPINDE DE CEI DOI SUBIECȚI PRINCIPALI! Nu există niciun fel de rețetă sau de poveste general valabilă în această problemă.

Așa că, dragul meu cititor și dragi cititori, cel mai bine este să faceți ce simțiți și cum simțiti, să decelați cu grijă dacă este sau nu o mișcare bună pentru cuplu, dacă aveți în voi capacitatea de a o lua de la capăt, fără să mai țineți cont de greșelile trecutului, dacă aveți, la rândul vostru puterea de a vă transforma, pentru a deveni un altul, un om mai bun, CEA MAI BUNĂ VARIANTĂ A VOASTRĂ, așa cum îmi place mie să spun.

 

Te aștept și data viitoare să evoluăm împreună.

 

Cu drag,

Ștefania

One thought on “ÎMPĂCAREA CU FOSTUL… BUNĂ SAU REA?

  1. Exista un termen tehnic: reset. Cred ca trebuie activat acest buton care sa-ti reseteze memoria emotionala conjugala. Eu cred ca nu e bine, de obicei ce s-a intamplat odata se va intampla si a doua si a treia oara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s