UMBRA… PARTE DIN NOI! ȘI O RECOMANDARE DE DOCUMENTAR DE NERATAT: ”EFECTUL UMBREI”


umbraTuturor ne este rușine de ceva ce este în noi. Cu toții trecem prin perioade dificile, perioade în care părțile întunecate din noi tind să iasă la suprafață, necontrolat. Nu vă speriați! Este vorba despre Umbra noastră. Umbra este alcătuită din gânduri, emoții, trăiri pe care le găsim prea dureroase, rușinoase sau dezgustătoare pentru a le putea accepta. Așa că în loc să le facem față, le reprimăm. Purtăm o mască care credem că ne va duce într-acolo unde ne dorim să ajungem. Însă… Umbra – ori o folosim noi în beneficiul nostru, ori ne va folosi ea pe noi!
Multora le e atât de rușine de Umbra lor, încât neagă că ar avea vreo Umbră. Văd unele experiențe ca pe unele îngrozitoare, întunecate, dar de fapt ele sunt unele iluminatoare, deoarece acestea ne ajută să fim cine suntem cu adevărat. Umbra apare la fiecare din noi în multe feluri: mâncând ciocolată la miezul nopții după zile întregi de dietă și de privare, țipând la copiii noștri că nu sunt buni de nimic, deși tocmai ce ne-am lăudat față de alții ce minunați sunt, abuzându-ne verbal partenerul, după ce toată ziua am fost foarte amabili la birou, furând ideile altora și dându-le drept idei proprii, încălcând dreptul la intimitate al apropiaților noștri, prin controlarea telefonului, a căsuței de mail sau adresei personale de pe rețeaua de socializare, pe principiul că ne pasă de ei.
A avea o Umbră este ceva normal. Avem nevoie de ambele opoziții: alb și negru, sacru și profan, păcător și pur. La această maturitate a gândirii trebuie să ajungem, pentru a ne simți mai aproape de Adevăr. Singurul mod de a te cunoaște cu adevărat este acela de a te vedea atât în lumină, cât și în întuneric și de a îmbrățișa și iubi ambele imagini pe care le vezi. Dacă nu ne înfruntăm întunecimile, nu ne vom găsi niciodată lumina. Trebuie să dezgropăm, să ne asumăm și să îmbrățișăm acele părți din noi care ne-au cauzat cele mai mari dureri, iar în momentul în care o vom aprinde lumina conștiinței din noi, va începe procesul de transformare a lor în ceva pozitiv. Iar la final, munca noastră cu Umbra trebuie să ne aducă în punctul în care să putem ierta. ”Mă iert pe mine pentru…”, ”și pentru…”, ”și pentru….”. Iar răspunsul nu va întârzia să apară: ”Ești iertat”…

Un documentar minunat despre ceea ce Yung numea frumos ”Umbra”. Vizionare plăcută.

Cu drag,
Ștefania

4 thoughts on “UMBRA… PARTE DIN NOI! ȘI O RECOMANDARE DE DOCUMENTAR DE NERATAT: ”EFECTUL UMBREI”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s