DESPRE PSIHODRAMĂ… NUMAI DE BINE!


psihodrama 2Deunăzi mi-a fost dat să aud cuvinte descurajante la adresa formei de terapie pe care eu o îndrăgesc tare, psihodrama. Cuvinte menite să pună o lumină de joc ridicol, ușor grotesc, exacerbat și neavenit pentru niște oameni prea serioși și prea ancorați în realitatea cotidiană. Departe de mine să fi judecat aspru cuvintele rostite…sau măcar persoanele care le-au legat sincer într-o înșiruire a unei logici în care sensul psihodramei era acela al unei posturi jenante de angrenare a interiorului într-o expoziție exterioară penibilă și prea intimă pentru a fi devoalată în fața unui grup de necunoscuți. Totuși, ca în Întâlnirea – ți-am mai spus, nu?, că totul pornește de la o Întâlnire, pentru mine – cu orice altă perspectivă care este diferită de cea personală, am stat mult timp aplecată asupra sensurilor ascunse din spatele respectivelor cuvinte deloc încurajante.

Nu-ți voi dezvălui întreg procesul meu de sondare, căutare, descuamare, parafrazare, asumare, sumarizare, voi încerca doar să aduc puțin mai multă lumină asupra a ce face bine/ne-bine psihodrama pentru cineva care ia contact cu ea și cât de serioasă/ne-serioasă este ea ca metodă de psihoterapie sau câtă eficiență poate avea în cazul unor oameni prea serioși și prea puțin dispuși să se joace ”prostească”…

Așadar, psihodrama, fiind o abordare umanist-experiențială, pleacă de la premisa că experiența umană nu are, în realitate, decât o singură dimensiune: prezentul, iar toate experiențele care au fost prezente devin trecut, un trecut care continuă să ne influențeze prezentul, fără să ne dăm seama, din inconștient. Dacă ”ghemul” experienței personale se încurcă, se poate produce un blocaj, firul nu mai înconjoară centrul la fel de lin și, de fiecare dată când revine peste locul în care s-a încurcat, prezența acelui nod se resimte în prezent și este retrăită în mod circular. În același fel, este posibil ca actorii unei piese de teatru să se schimbe cu timpul, conținutul piesei rămânând același. De multe ori, noi suntem cei care, în mod inconștient, alegem acei ”actori” – oameni din jurul nostru – care să ne ”ajute” să retrăim o traumă.

Așadar, psihodrama este foarte mult despre… teatru. Teatrul interior…teatrul exterior al relațiilor cu ceilalți…teatrul propriei tale vieți. Și dacă ai fi tentat, drag cititor, să mă întrebi de ce ai avea nevoie tu de teatru, de ce ai veni la psihodramă, în loc să mergi la un spectacol pentru asta… ei bine, vreau să știi, teatrul pe care îl propune psihodrama are menirea, printre altele, de a-ți crea acea oglindă în care să te reflecți, tu și ceilalți membri ai grupului, și care să-ți permită, prin mimesis, să te înțelegi mai bine în propriile imperfecțiuni, tare sau atuuri…să te redescoperi, remodelezi, recreezi, transformi…

Psihodrama, ca metodă psihoterapeutică, prin excelență, de grup își propune să valorifice puterea autocompensatorie, naturală a ființei umane. Este vorba despre un proces grupal în care terapeutul este prezent, martor la schimbarea clientului, schimbare care se declanșează și se realizează mare parte prin efortul unic al persoanei și prin oglindirea acesteia în grup, și mai puțin prin interferența directă a specialistului, care rămâne permanent alături de client și de grup, asistându-l și ghidându-l în travaliul de deznodare a ghemului experiențial.

Psihodrama te duce în toate experiențele vieții tale, experiențe trecute, dezadaptative, dureroase, traumatice pe alocuri, ajutându-te să le retrăiești pentru a le da o altă semnificație, a le interpreta altfel decât ai făcut-o prima dată și a le integra, adaptativ, de data aceasta, în structura ta de personalitate. Evident, evenimentele din trecut nu se vor schimba, dacă asta aștepți, drag cititor, însă altceva cu totul magic și compensator se poate întâmpla: ajungem să ne deculpabilizăm, să ne devictimizăm, să ne defantasmăm de propriile spaime și iluzii autoblocante. Semnificația evenimentelor se schimbă, iar noi dobândim o nouă modalitate de raportare la propria istorie de viață, o raportare mai sănătoasă, care să permită folosirea întregului potențial prezent, deblocându-se, astfel, energia consumată cu preocupările legate de trecut. Scopul final este accceptarea de sine și ancorarea în prezent.

În terapia prin psihodramă terapeutul nu este intruziv, nu este interogativ, nu pune diagnostice, nu caută în tolba sa etichete. Dimpotrivă, își umple tolba doar cu multă creativitate și spirit ludic, cu acceptare necondiționată a adevărului subiectiv al fiecăruia dintre clienții săi și cu un stil de a trăi în prezent cu care să îi molipsească pe toți cei care își lasă barierele la ușa studioului de psihodramă și intră în acesta în tălpile sufletului goale…

În plus, știm cu toții că psihologia și psihoterapia sunt științe… Iar aici mă opresc și nu mai rostesc niciun cuvânt…

 

Te invit, așadar, în ”aici și acum”-ul psihodramatic, la un spectacol, cum altfel decât inedit, în care, așa cum ai învățat deja, vei juca rol de regizor, scenarist, costumier, mașinist… dar și de actor, spectator ori sufleur… Orice te va ajuta să-i vorbești sufletului tău mai bine și mai frumos despre tine…

 

Cu drag,

Ștefania

2 thoughts on “DESPRE PSIHODRAMĂ… NUMAI DE BINE!

  1. Actor, regizor si spectator la piesa de teatru a sufletului meu. Ocazia perfecta de a ma intalni pe mine pe scena vietii mele trecute, de a ma vedea cu ochii prezentului… puterea de a descâlci firul înodat si de al aseza frumos in ghem… vindecare, iertarea de sine, speranta, putere. Asta inseamna pentru mine psihodrama.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s