Atunci când ne retragem în cap…

Toți simțim lucruri în fiecare clipă a vieții noastre. Indubitabil!…

Dacă “simțim că nu simtim”, probabil că la un moment dat a fost prea mult pentru noi ce am simțit, așa că inconștient am ales atunci să “ne decuplăm” de senzații, de trăiri, de emoții. Am ales să nu mai fim în contact cu partea noastră care simte.

Ne-am retras, cumva, în cap… A fost modul corpului și al psihicului nostru de a se apăra de niște emoții devenite ele, în sine, un pericol.

Dacă ai multe momente în care “nu simți nimic”, înseamnă ca a fost nevoie, la un moment dat, să limitezi accesul… la tine.

Dar, ba da, ele mai dau navală din când în când, când devin puternice sau când “gardianul” nu mai e pe fază…

Da, Virginia, Moș Crăciun există!

În anul 1897, în oraşul New York, o fetiță pe nume Virginia, la cei 8 anişori ai ei, credea în Moş Crăciun din tot sufletul. Dar prietenii ei de joacă, cei cu câţiva ani mai mari, au râs de ea, au făcut glume pe seama ei şi a credinţei în Moş Crăciun. Virginia, cu sufletul rănit, s-a întors acasă şi a mers direct la tatăl ei care lucra în bibliotecă: „Tati, există Moş Crăciun?”. Tatăl ei, doctorul Phillip O’Hanlon, era un om ocupat. Ca să scape de aşa întrebare grea i-a spus: „Virginia, caută în ziarul The New York Sun. Dacă Moş Crăciun apare în ziar, ai dovada indiscutabilă că există”. Virginia a căutat în ziar, dar nu a găsit ce dorea. Aşa că, fără să stea pe gânduri, a scris o scrisoare ziarului.

„Dragă Dl Editor,

Am 8 ani. Unii dintre micuţii mei prieteni spun că Moş Crăciun nu există. Tati mi-a spus: «Dacă scrie în The Sun despre Moş Crăciun, atunci există!». Te rog, spune-mi adevărul, există Moş Crăciun?.

Virginia O’Hanlon 115 West 95th Street”.

Pacostea de a răspunde acestei întrebări nedorite a căzut pe capul jurnalistului Francis Church, care până la urmă a cedat şi a scris unul din cele mai frumoase articole publicate vreodată. Titlul: „Da, Virginia, Moş Crăciun există!”.

„Virginia, micuţii tăi prieteni se înșeală. Sunt influenţaţi de scepticismul epocii în care trăim. Ei cred doar ce văd cu proprii ochi. Ei cred că nimic nu poate exista dacă nu poate fi explicat prin judecata minţilor lor micuţe. Dar toate minţile, Virginia, fie ele de copii sau de oameni mari, sunt micuţe. În acest Univers vast, omul este doar o insectă, o furnică în intelectul său comparat cu măreţia lumii care ne înconjoară, comparat cu inteligenţa capabilă a înţelege adevărul şi cunoaşterea.

Da, Virginia, Moş Crăciun există! Există cu aceeaşi certitudine cu care există dragostea, generozitatea, dăruirea, iar acestea există din abundenţă în jurul nostru şi dau vieţii frumuseţe şi bucurie. Vai! Cât de tristă ar fi lumea fără Moş Crăciun! Ar fi la fel de tristă ca şi când nu ar exista fetiţe cu numele Virginia. Nu ar exista fantezie copilărească, nu ar exista poezie, dragoste, romantism care să ne uşureze traiul de zi cu zi. Nu ne-am mai bucura decât de ce simţim cu degetele sau vedem cu ochii. Lumina nemuritoare a copilăriei care bucură lumea s-ar stinge.

Să nu crezi în Moş Crăciun e ca şi cum nu ai mai crede în zâne! Dacă l-ai pune pe tatăl tău să plătească o armată de oameni care să îl pândească pe Moş Crăciun la fiecare coş de şemineu în seară de Crăciun, chiar dacă nimeni nu îl va vedea pe Moş Crăciun coborând pe coş, ce ai dovedi? Nimeni nu îl vede pe Moş Crăciun, dar acest lucru nu înseamnă că Moş Crăciun nu există. Cele mai adevărate lucruri pe lume sunt cele pe care nici copiii, nici oamenii mari nu le pot vedea. Ai văzut vreodată zâne dansând pe câmpie? Bineînţeles că nu, dar acest lucru nu este o dovada că zânele nu sunt acolo, pe iarbă, dansând. Nimeni nu poate vedea sau imagina toate minunăţiile care sunt nevăzute pe lume.

Poţi să rupi burtica păpuşii să vezi ce face zgomotul de plâns, dar nu dovedeşti nimic. Există un văl care desparte nevăzutul de realitatea zilnică, un văl pe care nici cel mai puternic om, nici măcar toţi oamenii cei mai puternici care au trăit vreodată adunaţi împreună nu l-ar putea destrăma. Doar credinţa, fantezia, poezia, dragostea, romantismul pot ridica un colţ al vălului, al cortinei, pentru a trage un pic cu ochiul la minunăţiile nevăzute ale lumii ascunse. Aceste lucruri nevăzute, oare, sunt adevărate? Ah, Virginia, nimic nu e mai adevărat şi mai statornic decât lucrurile nevăzute!

Să nu existe Moş Crăciun!? Doamne fereşte! Există, trăieşte, şi va trăi întotdeauna! Peste o mie de ani, Virginia, ba nu, peste de zece ori zece mii de ani de acum înainte, Moş Crăciun va continua să bucure inima copilăriei”.

Articolul a apărut în ziar în ziua de marţi 21 septembrie 1897. Şi a făcut înconjurul oraşului New York, apoi al Americii, apoi al lumii întregi.

 

Inima mea, încă, de copil în pieptul adultului de 40 de ani îi datorează lui Moș Crăciun toată magia de care se înconjoară an de an, în Decembrie. În seara aceasta, alături de puiul meu, m-am umplut de emoție, din nou! Mă înclin, mulțumesc, Moș Crăciun! Şi, da, Virginia, Moş Crăciun există!